Se afișează postările cu eticheta ICOANE SFANTA TREIME. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ICOANE SFANTA TREIME. Afișați toate postările

vineri, 10 iunie 2022

Duhul Sfant in iconografie

,,Doamne , eu sunt un nimeni şi un nimic în această lume, Tu eşti tot ceea ce am eu, Tu eşti Raiul meu, Tu eşti Împărăţia mea Cerească, Tu eşti Viaţa mea veşnică, Adevărul meu veşnic, Dreptatea mea veşnică. Toate acestea mi le dai şi eu sunt al Tău.” (Cuviosul Părinte Iustin Popovici)


In Biserica Ortodoxa nu exista o icoana a Sfantului Duh prin excelenta, dupa cum nu exista nicio icoana in care sa-L intalnim reprezentat numai pe Dumnezeu Tatal.

Astfel de icoane nu exista nu pentru ca Parintii Bisericii ar fi dus lipsa de imaginatie, ci deoarece acestia au ramas fideli adevarului de credinta revelat in Sfanta Traditie si in Sfanta Scriptura, potrivit caruia temeiul oricarei icoane il reprezinta Persoana intrupata a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos.

Deoarece Hristos este nedespartit de Celelalte doua Persoane ale Sfintei Treimi: Il cunoastem pe Tatal prin Fiul ("Cel ce Ma vede pe Mine Il vede pe Cel ce M-a trimis" - Ioan 12, 45; si "Cel ce M-a vazut pe Mine L-a vazut pe Tatal" - Ioan 14, 9) si pe Fiul prin Sfantul Duh: "Nimeni nu poate sa zica: Domn este Iisus - decat in Duhul Sfant"(I Cor. 12, 3).

Astfel, nu numai icoanele lui Hristos, ci chiar icoanele Maicii Domnului si cele ale sfintilor, devin in chip de taina icoane ale Sfintei Treimi, fiind cai prin care harul dumnezeiesc, ce izvoraste din "Treimea cea de o fiinta si nedespartita”, ni se impartaseste.

Intalnim in schimb insa, in unele icoane, reprezentate Persoanele Sfintei Treimi potrivit chipului in care Acestea S-au descoperit in istoria mantuirii.

In acest sens, intalnim in Sfanta Scriptura mai multe realitati simbolice ce fac trimitere la Duhul Sfant, cea de-a treia Persoana a Sfintei Treimi. Cele mai cunoscute sunt porumbelul, vantul, norul luminos, ingerul, untdelemnul si focul.

Unele dintre acestea fie prefigureaza aspecte ale lucrarii Sfantului Duh in Biserica, fie constituie manifestari concrete (descoperiri, revelatii) ale Duhului Sfant in iconomia mantuirii neamului omenesc.

Asa se face ca, in patru icoane intalnim Sfantul Duh reprezentat in urmatoarele patru forme: ca porumbel, in icoana Botezului Domnului; ca nor de forma geometrica, in icoana Schimbarii la Fata, ca limbi de foc, in icoana Cincizecimii, si ca inger in icoana Sfintei Treimi (Teofania de la Mamvri).

Duhul Sfant "ca un porumbel”

Reprezentarea Sfantului Duh ca porumbel in scena Botezului lui Hristos se intemeiaza pe relatarea acestui moment sfant in cele patru Evanghelii (Mt. 3;16; Mc. 1,10, Lc.3, 22 si In 1, 32).




In Evanghelia dupa Matei, capitolul 3, versetele 13-17, citim: "In acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, catre Ioan, ca sa se boteze de catre el. Ioan insa il oprea, zicand: "Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine, si Tu vii la mine ?" Si raspunzand, Iisus a zis catre el: "Lasa acum, ca asa se cuvine noua sa implinim toata dreptatea". Atunci L-a lasat. Iar botezandu-se Iisus, cand iesea din apa, indata cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu s-a vazut pogorandu-se ca un porumbel si venind peste El. Si iata glas din ceruri zicand: "Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit".

Duhul Sfant "in chip de nor luminos”

Reprezentarea Sfantului Duh ca nor se intemeiaza pe descrierea Schimbarii la Fata intalnita in Evangheliile dupa Matei (17, 5), Marcu (9, 7) si Luca (9, 34).

In Evanghelia dupa Luca, Schimbarea la Fata a Domnului este relatata astfel: "Iar dupa cuvintele acestea, ca la opt zile, luand cu Sine pe Petru si pe Ioan si pe Iacov, S-a suit pe munte, ca sa se roage. Si pe cand se ruga El, chipul fetei Sale s-a facut altul, si imbracamintea Lui alba, stralucind. Si iata, doi barbati vorbeau cu El, care erau Moise si Ilie, si care, aratandu-se intru slava, vorbeau despre sfarsitul Lui, pe care avea sa-l implineasca in Ierusalim. Iar Petru si cei ce erau cu el erau ingreuiati de somn; si desteptandu-se, au vazut slava Lui si pe cei doi barbati stand cu El. Si cand s-au despartit ei de El, Petru a zis catre Iisus: "Invatatorule, bine este ca noi sa fim aici si sa facem trei colibe: una Tie, una lui Moise, si una lui Ilie", nestiind ce spune. Si, pe cand vorbea el acestea, s-a facut un nor si i-a umbrit; si ei s-au spaimantat cand au intrat in nor. Si glas s-a facut din nor, zicand: "Acesta este Fiul Meu cel ales, de El sa ascultati!" Si cand a trecut glasul, S-a aflat Iisus singur. Si ei au tacut si nimanui n-au spus nimic in zilele acelea din cele ce vazusera" (Lc. 9, 28-36).



Sfantul Grigorie Palama ne spune ca pe Tabor manifestarea dumnezeirii lui Hristos este in acelasi timp si o teofanie a Treimii: Tatal, prin glasul Sau, da marturie pentru Fiul Sau Prea iubit, Duhul Sfant stralucind cu El in norul luminos arata ca Fiul poseda impreuna cu Tatal lumina care le este comuna ca tot ceea ce apartine bogatiei Lor.

Norul nu este reprezentat realist, pentru ca nu a fost un fenomen natural, nu a fost un nor fizic. Este descris ca figura geometrica de culoare trandafirie, cu un numar variat de unghiuri: patru, sase sau opt. Modul geometric de a-L reprezenta serveste pentru a scoate in evindenta faptul ca ceea ce au contempat Sfintii Apostoli pe Muntele Tabor nu a fost un nor material, ci un fenomen de natura spirituala.

Duhul Sfant "in chip de limbi de foc”

Faptele Apostolilor vorbesc despre implinirea fagaduintei trimiterii Duhului in ziua Cincizecimii, iar icoana ne infatiseaza acest eveniment: "Si cand a sosit ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc. Si din cer, fara de veste, s-a facut un vuiet, ca de suflare de vant ce vine repede, si a umplut toata casa unde sedeau ei. Si li s-au aratat, impartite, limbi ca de foc si au sezut pe fiecare dintre ei. Si s-au umplut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, precum le dadea lor Duhul a grai" (F.A. 2, 1-4).



In icoana Cincizecimii lumea divina, transcendentul, sunt reprezentate simplu, printr-un arc in partea de sus a icoanei, pentru a simboliza izvorul de unde pornesc limbile de foc, energiile treimice concentrate in Duhul Sfant.

Limbile de foc, focul Duhului, ne calauzeste catre caldura tainei treimice si salasluirea Sa intru noi. Acest foc, numit si Mangaietorul, este singurul care deschide spre plinatatea tainei lui Dumnezeu.

Duhul Sfant "in chip de inger”

Reprezentarea Sfantului Duh in chip de inger o intalnim in icoana Sfanta Treime sau Ospitalitatea lui Avraam.

Reprezentarea Sfintei Treimi in aceasta scena infatiseaza trei ingeri aflati langa cortul lui Avraam si langa Stejarul Mamvri, primiti fiind de Avraam si sotia sa, Sara. Tinerii sunt infatisati cu aureole, asezati la masa.




Legat de Teofania de la Mamvri, Parintii Bisericii ne invata ca cei trei ingeri nu erau, in mod cert, asemanari ale lui Dumnezeu, intrucat aceste Ipostasuri divine nu sunt ingeri. Ingerii au aparut ca simboluri ale Acestora, ca "tipuri”, pentru a arata ca unul si singurul Dumnezeu este Treime.

In incheiere amintim faptul ca nicio astfel de reprezentare iconografica a Sfantului Duh nu trebuie sa lase impresia celor ce privesc ca Acesta este infatisat in natura Sa reala - si nu ca manifestare simbolica - fapt subliniat de altfel prin expresiile "ca un porumbel”, "in chip de limbi de foc” etc.

Prin urmare, este gresit ca Duhul Sfant sa fie reprezentat izolat sub forma unui porumbel ( dupa cum apare in unele icoane ale Bunei Vestiri), nor luminos, limbi de foc sau inger, intr-o alta compozitie, in afara celor mentionate anterior.

                                                                                                                         Radu Alexandru

marți, 28 iunie 2016

Interpretarea icoanei „Sfânta Treime” a lui Andrei Rubliov (fragment), Paul Evdokimov





           Interpretarea icoanei „Sfânta Treime” a lui Andrei Rubliov (fragment), Paul Evdokimov

„Cerurile se deschid şi măreţiile lui Dumnezeu se arată” au exclamat arhiereii şi credincioşii când, în 1515, au intrat în Catedrala „Adormirii Maicii Domnului” din Moscova, de curând împodobită cu minunate icoane făcute de elevii marelui maestru Rubliov.

Înţelegem mai bine acest sentiment în faţa icoanei icoanelor, cea a Sfintei Treimi, executată în 1425 (1410 după alte surse, n.n.) de monahul Andrei Rubliov. După aproape 150 de ani „sinodul celor o Sută de Capete” o ridică la rangul de model al iconografiei şi al oricăror reprezentări ale Treimii. În 1904, comisia de restaurare ridică podoabele metalice şi, după o muncă de înlăturare a straturilor posterioare, icoana se arată într-o astfel de strălucire, încât membrii comisiei sunt literalmente zguduiţi. Se poate spune cu certitudine că nu există în o altă parte ceva asemănător în privinţa puterii de sinteză teologică, a bogăţiei simbolismului şi a frumuseţii artistice.

Se pot distinge trei planuri suprapuse. În primul rând este evocată povestirea biblică a vizitei celor trei Călători la Avraam (Facerea 18, 1-16). Comentariu liturgic o descifrează: „Fericite Avraam, tu i-ai văzut, tu ai primit dumnezeirea cea una şi întreită”. Deja înlăturarea chipurilor lui Avraam şi al Sarrei îndeamnă la pătrunderea mai aprofundată şi la trecerea spre planul al doilea, cel al „iconomiei divine”. Cei trei călători cereşti formează „Sfatul cel veşnic”; peisajul îşi schimbă semnificaţia: cortul lui Avraam devine palatul-templu; stejarul din Mamvri, pomul vieţii; cosmosul, o tăietură abia schiţată în natură, semn uşor al prezenţei sale. Viţelul oferit ca hrană face loc potirului euharistic.

Cei trei Îngeri, vioi şi zvelţi, oferă privirilor noastre trupuri foarte alungite. Aripile îngerilor, ca şi modul schematic de a trata mesajul dau impresia imediată de imaterial, de absenţă a greutăţii. Perspectiva răsturnată înlătură distanţa, profunzimea în care totul dispare în depărtare şi, prin efectul contrar, apropie figurile, arată că Dumnezeu este acolo şi pretutindeni. Uşurătatea vioaie a ansamblului, taină a geniului lui Rubliov, constituie o viziune înaripată.

Cele trei personaje conversează poate despre textul lui Ioan: „Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât la dat pe Fiul său cel Unul-Născut”. Dar Cuvântul lui Dumnezeu este întotdeauna act: El i-a chipul jertfelnic al cupei.

Al treilea plan, cel intra-divin, este doar sugerat; el este transcendent şi inaccesibil. E totuşi prezent, în măsura în care iconomia mântuirii decurge din viaţa lăuntrică a lui Dumnezeu.

Dumnezeu, prin esenţa sa cea Întreită, este dragostea în sine; dragostea sa faţă de lume nu este decât reflexul întreitei sale iubiri. Dăruirea de sine, care nu este niciodată o lipsă, ci expresia preaplinului în iubire, este închipuită în cupă; Îngerii sunt grupaţi în jurul hranei divine. Ultimele cercetări au descoperit conţinutul cupei. Stratul posterior, reprezentând un ciorchine, ascundea desenul iniţial: Mielul – care leagă acest Prânz ceresc de cuvântul Apocalipsei; Mielul a fost ucis înainte de întemeierea lumii. Iubirea, jertfirea, uciderea precedă actul creaţiei, îi sunt izvorul.

Cei trei Îngeri sunt în repaus – e suprema pace a fiinţei în sine – acest repaus este însă „exaltant”, este o autentică extază, „ieşirea din sine însuşi”. Din felul în care sunt concepuţi Îngerii lui Rubliov se degajă unitatea şi egalitatea – un înger poate fi luat drept altul –, diferenţa venind din atitudinea personală a unuia a fiecăruia faţă de ceilalţi; şi totuşi nu e vorba nici de repetiţie, nici de confuzie (…). Un singur Dumnezeu şi trei Persoane cu desăvârşire egale, iată ce exprimă cele trei sceptre identice, semne ale puterii regale cu care este înzestrat fiecare Înger.

Egalitatea desăvârşită a Îngerilor este atât de puternic exprimată, încât nu există regulă pentru a defini Persoana divină reprezentată sub chipul fiecăruia din ei. Îngerul din dreapta este, fără îndoială, Duhul Sfânt. Dilema se răsfrânge asupra Îngerului din mijloc – dacă este tatăl sau Fiul, ceea ce determină nemijlocit identitatea Îngerului din stânga; o tradiţie păstrată de la un contemporan mai vârstnic al lui Rubliov, Sfântul Ştefan din Perm, afirmă că Tatăl e reprezentat în mijloc şi Fiul în stânga. În comentariul nostru urmăm această tradiţie.
Fiecare Persoană îşi are semnul ei indicat de sceptrele care ne atrag privirea. În spatele Tatălui se găseşte pomul vieţii, izvorul; după Isaac Sirul „pomul vieţii este iubirea treimică din care a căzut Adam”. Sceptrul Fiului arată casa, biserica, trupul lui Hristos. Duhul se reliefează pe fundalul „stâncilor în trepte”: e muntele, e foişorul, Taborul, înălţarea, extazul, suflul lumilor şi al vârfurilor profetice.

(…) Fiul şi Duhul sunt cele două mâini ale Tatălui. Unind marginile mesei cu punctul care se găseşte chiar deasupra, la capul Îngerului din mijloc, se va vedea că Îngerii se găsesc exact într-un triunghi echilateral. Acesta semnifică unitatea şi egalitatea Treimii, al cărei vârf este Tatăl. Şi, în sfârşit, linia care urmăreşte contururile exterioare ale celor trei Îngeri formează un cerc perfect, semn al veşniciei dumnezeieşti. Centrul cercului se găseşte în mâna Tatălui, Pantocratorul. Rubliov se deosebeşte de italienii care înscriau imaginea în cerc, la el Îngerii înşişi constituie cercul (…).

(din lucrarea „Arta icoanei – o teologie a frumuseţii”, Ed. Meridiane, 1993, Paul Evdokimov) 

marți, 13 august 2013

HRANA PENTRU SUFLET: Învăţătură despre icoana Sfintei Treimi

HRANA PENTRU SUFLET: Învăţătură despre icoana Sfintei Treimi

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                                                     Învăţătură despre icoana Sfintei Treimi



S-a spus despre icoana ortodoxă că este o "Biblie în imagini”. Cu alte cuvinte, Sfânta Biserică Ortodoxă mărturiseşte pe cale vizuală, prin intermediul icoanei, adevărul de credinţă revelat. Acest fapt îi conferă totodată icoanei, un important fundament dogmatic. Chiar dacă imaginaţia umană nu are limite, putând din acest punct de vedere reprezenta orice, în ceea ce priveşte realităţile dumnezeieşti, trebuie să admitem că nu totul e reprezentabil. În acest sens, realismul evanghelic reprezintă fără îndoială un profund temei al întregii iconografii ortodoxe.

De aceea, icoana autentică nu poate fi realizată de oricine, oriunde şi oricum. Tot din acelaşi motiv, de-a lungul veacurilor au fost date anumite dogme şi canoane care au condus la definitivarea unei adevărate teologii a icoanei în Biserica. Sinodul VII Ecumenic este reprezentativ în acest sens, fiind convocat în vederea condamnării iconoclasmului ca erezie şi a restabilirii cultului sfintelor icoane.

Icoana însă, - şi realităţile istorice au dovedit-o – poate fi pusă din păcate şi în slujba învăţăturii de credinţă falsificate, în slujba ereziei.

Un astfel de exemplu este legat de încercările de a reprezenta iconografic pe Dumnezeu Tatăl şi, în special, Sfânta Treime.

                                "L-a văzut cineva pe Dumnezeu Tatăl ca să-L poată picta?"


Reprezentarea lui Dumnezeu Tatăl, aşa cum apare ea în practica bisericească, este un subiect de mare actualitate şi importanţă dogmatică.

Potrivit Sfinţilor Părinţi, reprezentarea lui Hristos, a Dumnezeu-Omului, se i pe posibilitatea de a înfăţişa firea umană a Maicii Sale.

La Sinodul VII Ecumenic, această posibilitate de a-L reprezenta pe Hristos conform trupului primit de la Maica Sa este pusă în contrast cu imposibilitatea de a-L înfăţişa pe Dumnezeu-Tatăl.



Poate îndrăzni cineva să spună că L-a văzut pe Dumnezeu Tatăl ca să-L poată picta, se întreabă Ilarie din Poitiers? În Ieşirea 33:20 şi în Judecători 13:22 este scris: ”Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate omul să vadă faţa Mea şi să trăiască”. Sfântul Evanghelist Ioan de asemenea afirmă:
”Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul Cel Unul născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (1:18).
Cel mai obişnuit simbol, dar şi cel mai des întâlnit în Bisericile noastre, este chipul bătrânului, Celui Vechi de zile. Cei care susţin că Dumnezeu Tatăl poate fi pictat, se bazează pe vedeniile proorocilor, în special pe ale proorocului Isaia (6:5 - Domnul Savaot) şi Daniel (7:9 şi 13 - Cel Vechi de zile).

Chiar şi în Erminia picturii bizantine a lui Dionisie din Furna putem citi:

”Noi Îl închipuim pe Dumnezeu Tatăl Cel fără de început în chipul unui Bătrân, aşa cum L-a văzut Daniel”.

Însă, potrivit tâlcuirilor făcute de Sfinţii Părinţi la proorociile din Vechiul Testament, putem vedea că aceste vedenii sunt înţelese ca fiind referiri la Dumnezeu Fiul şi nu la Dumnezeu Tatăl



Potrivit lui Alexandru Mihăilă, lector în cadrul Catedrei de Teologie Biblică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, "regăsim şi în Tradiţia Bisericii identificarea Celui Vechi de zile cu Fiul, nu doar cu Tatăl. De exemplu, s-a spus: "Cel Vechi de zile S-a făcut copil“ (Pseudo-Atanasie, Cuvânt la Naşterea lui Hristos, în: PG 28 961). De aceea nici Sinodul al VII-lea Ecumenic nu a prevăzut nicio hotărâre care să legifereze pictarea chipului lui Dumnezeu Tatăl. Părinţii Sinodului chiar au reluat argumentul Papei Grigorie II din scrisoarea acestuia către împăratul Leon Isaurul: "De ce nu-L reprezentăm şi nici nu-L descriem pe Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos?

Pentru că nu ştim cum este. (...) Numai dacă L-am fi văzut şi cunoscut precum L-am văzut şi cunoscut pe Fiul Său, atunci am fi încercat să-L descriem şi să-L reprezentăm cu ajutorul artei”.

Alţi doi mari apărători ai sfintelor icoane, Sfinţii Teodor Studitul si Ioan Damaschin, s-au opus reprezentării lui Dumnezeu Tatăl. Sfântul Ioan Damaschin afirma: ”Nu Îl reprezentăm pe Domnul Dumnezeu, deoarece nu Îl vedem; dacă L-am fi văzut, L-am fi reprezentat”.

                                         Sfânta Treime "Paternitate”, o icoană eretică

Această icoană, de altfel foarte cunoscută, s-a răspândit în lumea ortodoxă mai ales începând cu secolul XVII. Despre această icoană, în care Dumnezeu -Tatăl apare ca bătrân, cu Fiul Său - Hristos în poală şi Sfântul Duh ca unporumbel fie între ei, fie pe un disc ţinut de Mântuitorul, Vladimir Lossky susţine că transpune doctrina Filioque în forma picturală.

Cu trecerea timpului, astfel de reprezentări au devenit din ce în ce mai numeroase. Rezultatul a fost acela că adevărurile de credinţă exprimate în icoanele tradiţionale au fost din ce în ce mai distorsionate, iar arhetipurile şi principiile iconografiei bizantine au fost treptat abandonate.



Imaginea lui Dumnezeu-Tatăl a fost interzisă la marele Sinod de la Moscova din 1666-1667. În Actele Sinodale se spune: ”Hotărâm ca un pictor iscusit, care să fie şi om vrednic, să fie numit mai-marele iconografilor conducător şi supraveghetorul lor. Ca să nu mai batjocorească cei neînvăţaţi sfintele icoane ale lui Hristos, ale Maicii Sale şi ale Sfinţilor Lui, înfăţişându-i urât şi nepotrivit; şi să înceteze orice vanitate a pretinsei înţelepciuni de a picta fiecare după fantezia sa, fără a avea vreo referinţă autentică, adică de a-L zugrăvi în diferite chipuri pe Domnul Savaot [...]. Hotărâm ca de acum înainte chipul Domnului să nu fie pictat în reprezentările cele absurde şi nepotrivite pentru că nimeni nu L-a văzut niciodată în trup. Numai Hristos Care a fost văzut în trup este zugrăvit aşa, adică în trup, iar nu după Dumnezeire [...].




Este întru totul absurd şi necuviincios a-L picta pe Domnul Savaot cu barbă albă, iar pe Fiul în sânul Lui, şezând, şi un porumbel între Ei, pentru că nimeni nu L-a văzut pe Tatăl, după Dumnezeire; pentru că Tatăl nu a avut trup şi nu în trup S-a născut Fiul din Tatăl mai înainte de toţi vecii, aşa cum zice şi David proorocul: ”din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut” (Psalmul 109:3)arătând că acea naştere nu este trupească, ci negrăită şi nepătrunsă.”

Sinodul a hotărât definitiv că reprezentarea ca bătrân, Cel vechi de zile, nu mai trebuie raportată la Tatăl, ci doar la Hristos.

Sfânta Treime şi Dumnezeu Tatăl în iconografia ortodoxă tradiţională În iconografia traditională ortodoxă există două moduri de reprezentare a Sfintei Treimi: Chipul lui Hristos şi scena numită ospitalitatea lui Avraam.

Leonid Uspenski afirmă că "în icoane, nu înfăţişăm deci decât ce ne-a fost dezvăluit: Persoana întrupată a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos” deoarece El este nedespărţit de Celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi: Îl cunoaştem pe Tatăl prin Fiul („Cel ce Mă vede pe Mine Îl vede pe Cel ce M-a trimis” – Ioan

12:45; şi "Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl” – Ioan 14:9) şi pe Fiul prin Sfântul Duh: "Nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus – decât în Duhul Sfânt”(I Corinteni 12:3).




Icoana Sfintei Treimi care înfăţişează "ospitalitatea lui Avraam” şi care corespunde întru totul învăţăturii Bisericii, atât în conţinut, cât şi în expresia ei artistică, este Sfânta Treime pictată de Sfântul Andrei Rubliov. Această artistică, este Sfânta Treime pictată de Sfântul Andrei Rubliov. Această reprezentare a celor trei Persoane biblice sub formă de îngeri este singura icoană admisă a Sfintei Treimi.

Dumnezeu Tatăl este reprezentat în iconografia tradiţională ca o mână care iese din cer binecuvântând. Vedem această mână simbolică la Botezul lui Hristos, aşa cum apare în mozaicurile de la Hosios Lukas şi Daphni.

Simbolismul mâinii are la bază cuvintele Scripturii: "Trimite mâna Ta din nălţime (Psalmul 143:7)” şi "Mâna Domnului era cu Dânsul”.



Sfântul Duh mai este reprezentat sub următoarele trei forme în care s-a manifestat în istoria mântuirii: ca porumb la Botezul Domnului, ca nor de formă geometrică la Schimbarea la Faţă şi ca limbi de foc, în icoana Cincizecimii

miercuri, 30 ianuarie 2013

ICOANE SFANTA TREIME 2





















































































Arhivă blog

Lista mea de bloguri

BIBLIA ORTODOXĂ